Con-Tur TravelCon-Tur Travel
Forgot password?

DANESTI – HOTEL SECRET GARDEN ****

MARAMURES  DANESTI  – HOTEL SECRET GARDEN ****

MARAMURES        2023

Țara Maramureșului este un loc de vis cu peisaje care îți farmecă privirea de îndată ce faci cunoștință cu ele: munți împăduriți brăzdați de ape repezi și cristaline, dealuri mărețe ce se îmbrățișază și se întrepătrund, decorate de căpițe și clăi așezate parcă strategic ca niște paznici încremeniți, lacuri molcome și liniștite, pășuni nesfârșite, cascade sălbatice, specii florale rare pline de culoare și viață … Cu o zestre de 38 de arii naturale protejate, dintre care aș aminti: Creasta Cocoșului, Pietrosul Rodnei, Tăurile Chendroaiei, Piatra Rea, Defileul Lăpușului etc. MARAMUREȘUL se poate considera un tărâm răsfățat de soartă, un loc în care Dumnezeu parcă a avut mai multă grijă cu creația Sa.

OAMENI

Sunt puține locuri în România unde oamenii sunt atât de ospitalieri, omenoși și bucuroși atunci când un stăin le calcă pragul, precum sunt moroșenii. Pentru a-i cunoaște mai bine și a te îndrăgosti ireversibil de ei trebuie să intri în vorbă cu ei, să le calci pragul și să le stai la masă, dar mai ales trebuie să-i vezi îmbrăcați în straie de sărbătoare, când merg la biserică duminica, iar mai apoi se întâlnesc la joc în mijlocul satului. Vei avea impresia că timpul a stat în aceste locuri și că modernitatea nu a avut puterea să pătrundă atât de mult încât să altereze fibra spiritualității și a tradiției străbune.

BISERICI

Legătura profundă și specială a moroșanului cu divinitatea este trădată atât de multitudinea mânăstirilor și a bisericilor din lemn, care înnobilează Maramureșul, cât și de forma cu totul originală, unică în lume a acestor lăcașuri de cult. Trecând prin satele maramureșene nu e greu să observi că aproape fără excepție fiecare sat își are biserica sa din lemn, dacă sunt două biserici măcar una este din lemn. Cu turnurire înalte, ca să fie cât mai aproape de Dumnezeu, cu stâlpi grei de brad sau stejar sculptați manual, cu acoperiș din șindrilă și cu picturi interioare dintre cele mai vechi, fiecare biserică este un colț de rai. Dacă ai ocazia să și intri într-un astfel de lăcaș vei simți că ești mai aproape de Dumnezeu, că cerul a venit spre tine și comuniunea ta cu divinitatea este mult ușurată. Bisericile din Maramureș sunt creația meșterilor locului, opt dintre acestea au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, putând fi vizitate la: Bârsana, Budești, Desești, Ieud, Plopiș, Poienile Izei, Rogoz și Șurdești, așa că dacă ajungi în Maramureș să nu omiți să le vizitezi …

PORTI

Lemnul este unul dintre simbolurile Maramureșului pentru că oamenii au știut să-l folosească în cele mai diverse forme: de la blidul din care mâncau, până la casa în care locuiau sau biserica în care se rugau. Construite în general pe trei stâlpi şi un „fruntar” (pragul de sus al porţii) din lemn de stejar, având „hăizaşul” (acoperişul) şindreluit, porţile din această zonă au fost comparate adesea cu veritabile „arcuri de triumf”, pe sub care ţăranii treceau cu demnitate. „Ataşamentul localnicilor faţă de aceste valoroase construcţii, cu atât de profunde rădăcini în tradiţiile de cultură şi artă, cât şi în istoria social-politică a Maramureşului este ilustrat de faptul că până azi s-a păstrat obiceiul de a categorisi gospodării după porţi. Motivele sculptate pe porți au subînțelesuri magice ce permit incursiuni într-un univers mitologic cu rol protecționist pentru casă și familie: funia, nodurile, rozetele solare – cu variaţiile: cerc simplu, cercuri concentrice, soare cu chip omenesc, toate având la origine un ancestral cult solar –, apoi pomul vieţii („simbolul vieţii fără de moarte şi al rodniciei nesfârşite”), motivul şarpelui (păzitorul gospodăriei), chipul omenesc, păsările, dintele de lup, bradul ş.a.m.d. Azi, mai pot fi văzute în Maramureș porți și case vechi din lemn în special în satele de pe Valea Cosăului și Valea Marei, precum și în Muzeul Satului din Baia Mare și Sighet.

MARAMURES  DANESTI  – HOTEL SECRET GARDEN ****

„Secret Garden” este un complex hotelier modern de 4 stele din mediul rural romanesc, inaugurat in vara anului 2007. Fiind situat intr-un cadru mirific, la hotarele Maramuresului istoric si la doar 17 km de Baia-Mare pe drumul naţional Baia Sprie – Cavnic, complexul impresioneaza atat prin varietatea serviciilor pe care le ofera, cat si prin locatia sa inedita.

Hotelul dispune de 20 camere duble si 4 apartamente, dotate cu

mobilier lemn masiv; instalatie de aer conditionat;televiziune prin cablu;

internet wireless, telefon; uscator de par;baie proprie.Este dotat cu  un restaurant cu o capacitate de 100 de locuri si o terasa cu o capacitate de 150 de locuri,De asemeni are 3piscine interioara/exteriare cu apa incalzita,( piscina copii, cu o adancime de 0.5 m;piscina cu hidromasaj cu o adancime de 1.20 m si piscina de 15 x 8 m si o adancime cuprinsa intre 1.20 si 2.10 m ) sauna, sala de fitness, teren de sport multifunctional (fotbal, tenis, baschet) cu instalatie de nocturna, crama etc.

 OFERTE  2023

Servicii :  cazare cu mic dejun (bufet suedez),

 accesul la piscina interioara si la cele exterioare, sauna, sala de fitness, internetul prin cablu, wireless si terenul de sport – fotbal si tenis (cu nocturna).

 

Servicii: cazare cu mic dejun/bufet

Cazare cu mic dejun
Tarif/camera/noapte
SGL
300 lei
DBL
345 lei
FAM ROOM
420 lei
APT JUNIOR SUITE ( dormitor si living)
460 lei
Extra bed
-20%
2 – 12 ani/fara pat supl
Free
Al 2-lea copil/cu pat supl
80 lei

MASA, se poate servi si sub forma de fisa cont